ok...el a mers mai departe
eu ce mai astept?
Au trecut 2 luni si eu sunt inca la pamant; de fiecare data cand am impresia ca incep sa ma ridic, cad mai rau si ma lovesc si mai tare...
Stiu ca am facut ceea ce trebuia, stiu ca relatia asta nu avea cum sa se termine asa cum doaream eu...dar inca doare al dracului de tare!
vineri, 20 noiembrie 2009
joi, 19 noiembrie 2009
Prezent
...ametit si fara sens - asa il vad acum
Stiu ca este doar o stare, ca ma simt pierduta acum dar imi voi gasi drumul cat de curand, ca tot ce vad acum "negru" se va transforma usor usor in... mai bine.
Spuneam intr-o postare antrioara ca "nu mai am iubit"...vreau sa detaliez acest aspect :D
Stiu ca este doar o stare, ca ma simt pierduta acum dar imi voi gasi drumul cat de curand, ca tot ce vad acum "negru" se va transforma usor usor in... mai bine.
Spuneam intr-o postare antrioara ca "nu mai am iubit"...vreau sa detaliez acest aspect :D
Deci...nu mai am iubit de o luna si jumatate; cam atunci am simtit ca viata mea s-a terminat, ca nu voi mai iubi si nici nu voi mai fi iubita; atunci lumea mea s-a prabusit; TOATA lumea mea s-a prabusit. Am simtit ca nu mai am motiv sa ma trezesc dimineata, noaptea mi-era teama sa ma bag in pat pentru ca stiam ca vor reveni gandurile si amintirile de care incercam sa scap toata ziua.
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".
sâmbătă, 17 octombrie 2009
despre iubire pana la 30 de ani
pana acum am iubit cu tot sufletul si cu credinta ca va fi for ever (de fiecare data, normal) doi barbati. Despre unul am povestit putin in postarea anterioara...al doilea abia a iesit din viata mea si inca incerc sa ma obisnuiesc cu ideea si cu viata fara el. Ia ghiciti cine a spus "stop" si de data asa...?!...Mda, tot eu; stiu ca am facut bine, ca ne va fi mai bine amandurora, dar asta nu inseamna ca acum nu doare al dracului de tare; simt acum ca nu stiu cum sa traiesc fara el, ca nu am sens fara el...cred ca asa se simte un copil pierdut de parinti; nu am simtit niciodata durere ca asta. Nu imi amintesc cat a durut despartirea de primul iubit, ce stiu e ca ultima oara cand am plans amintinudu-mi de el a fost doar cu putin timp in urma; cred ca durerea simtita atunci am incuiat-o atat de adanc in inima mea incat nu iese la suprafata decat extrem de rar. De acel iubit m-a vindecat cel de la care m-am despartit acum; daca nu era el nu stiu cat mi-ar fi luat sa ies din suferinta simtita atunci. Ma gandesc ca acum va fi la fel chiar daca in clipa de fata nu simt asta si cu siguranta pot spune ca nu se compara ca intensitate.
relatia asta terminata acum nu a fost deloc usoara; nu a inceput ca o relatie normala si bineinteles ca nu a continuat ca una...nici nu se putea termina normal :))
relatia asta terminata acum nu a fost deloc usoara; nu a inceput ca o relatie normala si bineinteles ca nu a continuat ca una...nici nu se putea termina normal :))
vineri, 16 octombrie 2009
joi, 15 octombrie 2009
Din trecut pana spre prezent
Prima mea "amintire" este de la varsta de 2 ani, dar e atat de vaga incat de multe ori ma intreb daca e reala ... se facea ca alergam prin curte (mda, atunci stateam la curte:) ) m-am oprit brusc si am inceput sa plang dupa mama: " mama, mamaaaa, tigu tiiiiigguuu...." in traducere libera "mama uite un tigru pe gardul nostru"; normal ca era doar o pisica tarcata :D. Asta e prima mea amintire si cred ca acum e momentul sa marturisesc ceva ce intotdeauna m-a ingrijorat dar sunt convinsa ca m-a si ajutat: uit, adica uit foarte repede! Nu uit zile de nastere (chiar nici una a vreunei persoane cat de cat importante), nu uit ora intalnirilor, nu uit sa-mi incarc abonametul ratb, nu uit sa-mi platesc facturile, nu uit ce am vorbit cu... oricine...nu lucruri de genul asta uit...uit in schimb unde am fost cu iubitul meu cu o saptamana, doua in urma...acum imi dau seama ca "uit" nu e cuvantul potrivit; mai potrivit ar fi "nu imi amintesc" (nu stiu de ce, dar imi suna total diferit :D ). Revenind, nu imi amintesc unde am fost in concediu la ...7 ani (sa zicem, dar merge la fel de bine " in perioada 0-25 ani") , nu imi amintesc numele tuturor iubitilor (nu vorbesc despre barbati care au insemnat "mai mult" in viata mea) de pana acum; cred ca se numeste ca am o memorie foarte (dar foarte!!!) selectiva, din acest motiv spun ca mi-a prins si bine cateodata - uit de obicei ce-mi face rau...chiar si amintirile frumosase...
Dupa amintirea legata de pisica tarcata, totul se ingramadeste in mintea mea, totul parca s-a desfasurat pe fast forward; am mers la gradinita (la saptamanal, asa se"purta" atunci, pentru ca parintii de 22 ani sa mearga la serviciu si bunicii de 42 de asemenea), am facut hepatita (tot la gradinita, motiv pentru care mai mult de grupa mijlocie nu am prins), am inceput scoala ( la 7 ani - " sa se mai bucure copilul de un am de copilarie" - sau - "pentru a nu face iar hepatita" a.k.a. "recadere" - imi amintesc si acum cuvantul asta ;)) , mi-am cunoscut primii colegi, am mers in tabere cu cea mai tare invatatore, am dansat si am participat cu trupa la Cantarea Romaniei (unde am si castigat de cateva ori - tare mandra eram ). Am terminat clasele primare, am facut cunostinta apoi si cu primii profesori, a inceput sa-mi placa sa citesc, eram in clasa a6a cand m-am indragostit prima data; tot atunci m-a si sarutat pentru prima data un baiat ( il chema Claudiu si ne-am sarutat prima data langa buticul de pe strada mea; mi-a spus ca sarut foarte bine, mai exact " cine te-a invatat, te-a invatat bine", cum as fi putut eu sa-i spun ca eu doar ce-am sarutat primul baiat;)) ); in clasa a 7 a am inceput sa fac meditatii la matematica (lucru ce mi-a hotarat drumul in viata), la romana a spus dna Lupu ca nu am nevoie de meditatii :D . Apoi a venit admiterea la liceu; am picat la prima incercare...am fost apoi "repartizata" la "ultimul liceu din lumea asta la care vreau a ajung" - Grup Scolar Industrial Tehnometal - liceul "de cartier"). Am fost foarte trista atunci...dar mi-a trecut repede. In clasa a Xa m-am indragostit de un baiat din clasa aXI a...ei bine, de aici, totul o ia razna, totul se revarsa cu o viteza ametitoare: m-am tinut dupa el 2 ani, am fost impreuna inca 3 dupa, a fost "primul", credeam ca il voi iubi for ever and ever, ca va fi tatal copiilor mei, ca va fi sotul meu; cu toate astea l-am inselat (nu m-am culcat cu respectivul, doar ne-am intalnit la cafele si ne-am sarutat cu foc) cu un coleg de facultate (iubitul meu nu a aflat insa niciodata...); am terminat relatia cu colegul de facultate, dar probabil sentimentul de vinovatie sau poate dorul de duca sau poate rutina instalata in relatia nostra m-a facut sa-i cer o pauza... si a fost o pauza definitiva (azi el este insurat de cativa ani si din cand in cand imi aminteste ca as fi singura femeie cu care si-ar insela nevasta ...)
Intre liceu si facultate am facut o pauza de un an, timp in care mi-am spus ca-mi voi alege drumul in viata, voi descoperi ce imi place si ce vreau sa fac...ha! cum sa nuu!! nu am facut nimic in acel an, iar facultatea am ales-o dupa recomandari; astfel am ajuns la management turistic si comercial la Cantemir. Acolo am petrecut 4 ani in care am cunoscut oameni minunati, atat profesori cat si colegi, acolo m-am format ca om chiar daca am impresia cateodata ca m-am ales doar cu o hartie dupa acei 4 ani, stiu eu de fapt ca nu e asa :)
Dupa facultate am inceput munca; bineinteles ca nu am inceput sa profesez in domeniul marketingului ( licenta mea a fost un studiu de piata:) ) ci am ales contabilitatea ...primara si cu ea am ramas pana in ziua de azi. Am invatat cate ceva in cei 6 ani de cand activez in campul muncii, dar nu reusesc sa-mi iau inima in dinti sa invat cum trebuie contabilitatea (responsabilitatile mi se par prea mari, materia prea multa, hartogaraia...dezarmanta :D )...dar poate intro zi ma voi hotara...de fapt sigur o voi face pentru ca ceea ce fac acum nu se plateste cu mai mult de 2000 ron pe luna (asta in cazuri foarte fericite) si nici nu ma mai satisface
Dupa amintirea legata de pisica tarcata, totul se ingramadeste in mintea mea, totul parca s-a desfasurat pe fast forward; am mers la gradinita (la saptamanal, asa se"purta" atunci, pentru ca parintii de 22 ani sa mearga la serviciu si bunicii de 42 de asemenea), am facut hepatita (tot la gradinita, motiv pentru care mai mult de grupa mijlocie nu am prins), am inceput scoala ( la 7 ani - " sa se mai bucure copilul de un am de copilarie" - sau - "pentru a nu face iar hepatita" a.k.a. "recadere" - imi amintesc si acum cuvantul asta ;)) , mi-am cunoscut primii colegi, am mers in tabere cu cea mai tare invatatore, am dansat si am participat cu trupa la Cantarea Romaniei (unde am si castigat de cateva ori - tare mandra eram ). Am terminat clasele primare, am facut cunostinta apoi si cu primii profesori, a inceput sa-mi placa sa citesc, eram in clasa a6a cand m-am indragostit prima data; tot atunci m-a si sarutat pentru prima data un baiat ( il chema Claudiu si ne-am sarutat prima data langa buticul de pe strada mea; mi-a spus ca sarut foarte bine, mai exact " cine te-a invatat, te-a invatat bine", cum as fi putut eu sa-i spun ca eu doar ce-am sarutat primul baiat;)) ); in clasa a 7 a am inceput sa fac meditatii la matematica (lucru ce mi-a hotarat drumul in viata), la romana a spus dna Lupu ca nu am nevoie de meditatii :D . Apoi a venit admiterea la liceu; am picat la prima incercare...am fost apoi "repartizata" la "ultimul liceu din lumea asta la care vreau a ajung" - Grup Scolar Industrial Tehnometal - liceul "de cartier"). Am fost foarte trista atunci...dar mi-a trecut repede. In clasa a Xa m-am indragostit de un baiat din clasa aXI a...ei bine, de aici, totul o ia razna, totul se revarsa cu o viteza ametitoare: m-am tinut dupa el 2 ani, am fost impreuna inca 3 dupa, a fost "primul", credeam ca il voi iubi for ever and ever, ca va fi tatal copiilor mei, ca va fi sotul meu; cu toate astea l-am inselat (nu m-am culcat cu respectivul, doar ne-am intalnit la cafele si ne-am sarutat cu foc) cu un coleg de facultate (iubitul meu nu a aflat insa niciodata...); am terminat relatia cu colegul de facultate, dar probabil sentimentul de vinovatie sau poate dorul de duca sau poate rutina instalata in relatia nostra m-a facut sa-i cer o pauza... si a fost o pauza definitiva (azi el este insurat de cativa ani si din cand in cand imi aminteste ca as fi singura femeie cu care si-ar insela nevasta ...)
Intre liceu si facultate am facut o pauza de un an, timp in care mi-am spus ca-mi voi alege drumul in viata, voi descoperi ce imi place si ce vreau sa fac...ha! cum sa nuu!! nu am facut nimic in acel an, iar facultatea am ales-o dupa recomandari; astfel am ajuns la management turistic si comercial la Cantemir. Acolo am petrecut 4 ani in care am cunoscut oameni minunati, atat profesori cat si colegi, acolo m-am format ca om chiar daca am impresia cateodata ca m-am ales doar cu o hartie dupa acei 4 ani, stiu eu de fapt ca nu e asa :)
Dupa facultate am inceput munca; bineinteles ca nu am inceput sa profesez in domeniul marketingului ( licenta mea a fost un studiu de piata:) ) ci am ales contabilitatea ...primara si cu ea am ramas pana in ziua de azi. Am invatat cate ceva in cei 6 ani de cand activez in campul muncii, dar nu reusesc sa-mi iau inima in dinti sa invat cum trebuie contabilitatea (responsabilitatile mi se par prea mari, materia prea multa, hartogaraia...dezarmanta :D )...dar poate intro zi ma voi hotara...de fapt sigur o voi face pentru ca ceea ce fac acum nu se plateste cu mai mult de 2000 ron pe luna (asta in cazuri foarte fericite) si nici nu ma mai satisface
miercuri, 14 octombrie 2009
cand?
... oare am ajuns la 30 de ani? cand am avut 18? cand 25?dar mai ales cand am ajuns de la 25 la 30?
Ma macina intrebarile astea de cateva zile bune.
Am 30 de ani si aproape 5 luni si la o "analiza" rapida viata mea e urmatoarea: stau inca in casa parintilor, muncesc abia de la 24 de ani, la actualul loc de munca sunt din august 2008, am un salariu de 1700 ron pe luna si la mai mult nu pot spera in cadrul actualei firme, am o cea mai buna prietena si foarte putini prieteni (degetele de la o mana mi-ar ajunge sa-i enumar), sunt sanatoasa pentru o persoana de varsta mea, m-am lasat de fumat de o luna si trei saptamani...
Daca tot am spus ce am, hai sa enumar si ce nu am (si la 18/20/25 de ani eram convinsa ca voi avea la 30): nu (mai) am masina, nu (mai) am iubit, nu am copil, nu am incredere in mine.
Daca ma uit in fuga peste ce "am" si ce "n-am" imi dau seama ca n-am tot ce mi-am dorit mai mult sa am si ce am (exceptand sanatatea) - este ...mediocru.
Ok, in perioada asta de criza economica mondiala ar trebui sa fiu fericita ca am un loc de munca; sunt recunoscatoare pentru lucrul acesta insa nu sunt multumita de perspectiva (nula) a postului pe care il ocup si teama pe care o resimt de fiecare data cand ma gandesc sa caut un alt loc de munca, sa incep sa invat contabilitatea asa cum trebuie sau sa-mi iau inima in dinti si sa ma reorientez ;)
In urmatoarele postari voi incerca sa ma descopar, sa astern negru pe alb frustrarile, grijile, asteptarile si dorintele mele legate de( trecut, prezent dar mai ales) viitor...poate asa voi reusi sa-mi organizez putin viata :)
Ma macina intrebarile astea de cateva zile bune.
Am 30 de ani si aproape 5 luni si la o "analiza" rapida viata mea e urmatoarea: stau inca in casa parintilor, muncesc abia de la 24 de ani, la actualul loc de munca sunt din august 2008, am un salariu de 1700 ron pe luna si la mai mult nu pot spera in cadrul actualei firme, am o cea mai buna prietena si foarte putini prieteni (degetele de la o mana mi-ar ajunge sa-i enumar), sunt sanatoasa pentru o persoana de varsta mea, m-am lasat de fumat de o luna si trei saptamani...
Daca tot am spus ce am, hai sa enumar si ce nu am (si la 18/20/25 de ani eram convinsa ca voi avea la 30): nu (mai) am masina, nu (mai) am iubit, nu am copil, nu am incredere in mine.
Daca ma uit in fuga peste ce "am" si ce "n-am" imi dau seama ca n-am tot ce mi-am dorit mai mult sa am si ce am (exceptand sanatatea) - este ...mediocru.
Ok, in perioada asta de criza economica mondiala ar trebui sa fiu fericita ca am un loc de munca; sunt recunoscatoare pentru lucrul acesta insa nu sunt multumita de perspectiva (nula) a postului pe care il ocup si teama pe care o resimt de fiecare data cand ma gandesc sa caut un alt loc de munca, sa incep sa invat contabilitatea asa cum trebuie sau sa-mi iau inima in dinti si sa ma reorientez ;)
In urmatoarele postari voi incerca sa ma descopar, sa astern negru pe alb frustrarile, grijile, asteptarile si dorintele mele legate de( trecut, prezent dar mai ales) viitor...poate asa voi reusi sa-mi organizez putin viata :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)