de ce eu nu sunt bine?

ok...el a mers mai departe
eu ce mai astept?
Au trecut 2 luni si eu sunt inca la pamant; de fiecare data cand am impresia ca incep sa ma ridic, cad mai rau si ma lovesc si mai tare...
Stiu ca am facut ceea ce trebuia, stiu ca relatia asta nu avea cum sa se termine asa cum doaream eu...dar inca doare al dracului de tare!

Prezent

...ametit si fara sens - asa il vad acum
Stiu ca este doar o stare, ca ma simt pierduta acum dar imi voi gasi drumul cat de curand, ca tot ce vad acum "negru" se va transforma usor usor in... mai bine.
Spuneam intr-o postare antrioara ca "nu mai am iubit"...vreau sa detaliez acest aspect :D

Deci...nu mai am iubit de o luna si jumatate; cam atunci am simtit ca viata mea s-a terminat, ca nu voi mai iubi si nici nu voi mai fi iubita; atunci lumea mea s-a prabusit; TOATA lumea mea s-a prabusit. Am simtit ca nu mai am motiv sa ma trezesc dimineata, noaptea mi-era teama sa ma bag in pat pentru ca stiam ca vor reveni gandurile si amintirile de care incercam sa scap toata ziua.
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".