Stiu ca este doar o stare, ca ma simt pierduta acum dar imi voi gasi drumul cat de curand, ca tot ce vad acum "negru" se va transforma usor usor in... mai bine.
Spuneam intr-o postare antrioara ca "nu mai am iubit"...vreau sa detaliez acest aspect :D
Deci...nu mai am iubit de o luna si jumatate; cam atunci am simtit ca viata mea s-a terminat, ca nu voi mai iubi si nici nu voi mai fi iubita; atunci lumea mea s-a prabusit; TOATA lumea mea s-a prabusit. Am simtit ca nu mai am motiv sa ma trezesc dimineata, noaptea mi-era teama sa ma bag in pat pentru ca stiam ca vor reveni gandurile si amintirile de care incercam sa scap toata ziua.
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu