Iarna, frig, zapada, apa, umezela

...adica tot ceea ce urasc in materie de vreme!!
stiti feelingul acela placut care invadeaza fiecare por cand vedem primii fulgi de nea?...ei bine, mie doar atat imi place din ceea ce inseamna iarna! nimic mai mult! nici zapada multa, nici troienele ce se formeaza, nici multii de zapada, nici baltile ce se formeaza dupa topirea nametilor, nici noroaiele de dupa, nimic!!!
din noiembrie pana in aprilie as vrea sa ma mut in "tarile calde"...urasc Bucurestiul in toata perioada asta! vreau soare, vreau caldura, vreau plimbari pe malul marii, vreau...orice dar nu frig :D
ma termina vremea asta! sunt deprimata ...

iar apoi....

...exact dupa ce am scris aici ultima oara, a inceput sa iasa din viata mea :)
incet si sigur a inceput sa se retraga, sa nu mai vorbeasca, sa se "inchida"... pana azi cand si-a facut iesirea "triumfala" din viata mea.
normal ca acum doare al dracului de tare; am insa "avantajul" celor doua luni de suferinta crunta dinaintea acestei luni de vis; stiu asadar ca totul e posibil sa se schimbe intr-o clipa, stiu ca trebuie doar sa deschid ochi, sa vreau sa fiu fericita si voi fi
M. a aparut de nicaieri, mi-a incalzit sufletul timp de o luna, m-a scos din haul in care picasem, m-a facut sa ma simt "vie" apoi, discret ...s-a intors de unde a venit...
am trait in luna asta cat nu am trait in ultimii 5...si ii multumesc!
si...punct azi:D pt ca plang pre tare...si sunt la birou ;))

:)

Uitasem cat de repede se pot schimba vietile oamenilor...nu, nu am castigat la loto sau la bingo (cu toate ca nu mi-ar prinde rau :D )...inima mea insa a castigat emotii incrdibile, am trait in ultima luna atat de intens incat am avut impresia uneori ca visez. Normal ca tot ce am simtit a fost provocat de un nou barbat in viata mea; un barbat aparut de nicaieri care m-a facut sa iubesc din nou sarbatorile, sa simt ca iau foc daca nu ma atinge, sa simt goluri in stomac...SA SIMT!!!
Am trait intens si mi-a placut; mai vreau!

de ce eu nu sunt bine?

ok...el a mers mai departe
eu ce mai astept?
Au trecut 2 luni si eu sunt inca la pamant; de fiecare data cand am impresia ca incep sa ma ridic, cad mai rau si ma lovesc si mai tare...
Stiu ca am facut ceea ce trebuia, stiu ca relatia asta nu avea cum sa se termine asa cum doaream eu...dar inca doare al dracului de tare!

Prezent

...ametit si fara sens - asa il vad acum
Stiu ca este doar o stare, ca ma simt pierduta acum dar imi voi gasi drumul cat de curand, ca tot ce vad acum "negru" se va transforma usor usor in... mai bine.
Spuneam intr-o postare antrioara ca "nu mai am iubit"...vreau sa detaliez acest aspect :D

Deci...nu mai am iubit de o luna si jumatate; cam atunci am simtit ca viata mea s-a terminat, ca nu voi mai iubi si nici nu voi mai fi iubita; atunci lumea mea s-a prabusit; TOATA lumea mea s-a prabusit. Am simtit ca nu mai am motiv sa ma trezesc dimineata, noaptea mi-era teama sa ma bag in pat pentru ca stiam ca vor reveni gandurile si amintirile de care incercam sa scap toata ziua.
Nu, nu m-a inselat; nu, nu m-a parasit; nu, nu m-a mintit...pur si simplu intr-o zi am simtit ca nu mai pot continua; am simtit nevoia sa fug; mi-a fost teama sa discut; nu am avut putere sa mai lupt pentru ceva ce nu am mers niciodata in directia dorita de mine; asa ca...am plecat; mi-am facut bagajele si m-am mutat la ai mei. Am mutat totul inainte sa se intoarca el de la munca. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata; nu m-a durut niciodata sufletul asa cum m-a durut in acele cateva ore...l-am asteptat apoi sa vina acasa...nu pot descrie nedumerirea, durerea si dezamamgirea citite in ochii lui in clipa in care a inteles ce am facut. Cam de atunci am inceput sa regret...si am continuat pana de curand.
Toate incercarile mele din ultima luna si jumatate de a relua legutura cu el au fost sortite esecului...nici nu aveau cum sa aiba sorti de izbanda atata timp cat au fost incercari disperate de a lega ceva rupt definitiv, ceva ce a pornit cu stangul, a intrat pe un fagas normal pentru o perioada extrem de scurta si apoi a schiopatat spre punctul final timp de aproape 2 ani...
Acum incep sa ma "ridic", incep sa cred ca totul nu e decat o etapa obligatorie in viata mea, ca abia de acum incepe viata mea, ca am pierdut pe o parte si voi castiga cu siguranta pe alta, ca dracul nu e chiar atat de negru, ca viata asta e al naibi de scurta si aceasta luna si jumatate este deja prea mult "timp pierdut".

despre iubire pana la 30 de ani

pana acum am iubit cu tot sufletul si cu credinta ca va fi for ever (de fiecare data, normal) doi barbati. Despre unul am povestit putin in postarea anterioara...al doilea abia a iesit din viata mea si inca incerc sa ma obisnuiesc cu ideea si cu viata fara el. Ia ghiciti cine a spus "stop" si de data asa...?!...Mda, tot eu; stiu ca am facut bine, ca ne va fi mai bine amandurora, dar asta nu inseamna ca acum nu doare al dracului de tare; simt acum ca nu stiu cum sa traiesc fara el, ca nu am sens fara el...cred ca asa se simte un copil pierdut de parinti; nu am simtit niciodata durere ca asta. Nu imi amintesc cat a durut despartirea de primul iubit, ce stiu e ca ultima oara cand am plans amintinudu-mi de el a fost doar cu putin timp in urma; cred ca durerea simtita atunci am incuiat-o atat de adanc in inima mea incat nu iese la suprafata decat extrem de rar. De acel iubit m-a vindecat cel de la care m-am despartit acum; daca nu era el nu stiu cat mi-ar fi luat sa ies din suferinta simtita atunci. Ma gandesc ca acum va fi la fel chiar daca in clipa de fata nu simt asta si cu siguranta pot spune ca nu se compara ca intensitate.
relatia asta terminata acum nu a fost deloc usoara; nu a inceput ca o relatie normala si bineinteles ca nu a continuat ca una...nici nu se putea termina normal :))

stau inca in casa parintilor mei, cu parintii mei...cu care nu prea ma inteleg...
cred ca nu m-am inteles inca de cand m-au creat; am fost rezultatul unui "accident": 17 ani amandoi, colegi de liceu, sex ...si apoi eu...